Facand curatenie printre foldere am dat peste pozele acestea, sunt de acum doi ani dar fiindca se apropie 1 martie m-am gandit ca ar putea fi binevenite. In fiecare an am confectionat martisoare impreuna cu copiii, nu pentru a le comercialia ci pentru a le oferi colegelor de clasa, doamnelor educatoare si doamnelor invatatoare. E adevarat ca e mult mai simplu si mai ieftin sa cumperi cateva martisoare din comert, totusi martisoarele hand made au farmecul lor, sunt martisoare cu suflet si reprezinta o buna ocazie de a petrece timp cu copiii si de a pastra adevarata semnificatie a martisorului.
Martisoarele de astazi sunt foarte usor de facut si copiii mai mici pot ajuta la pregatirea lor, Alexandra, care avea 6 ani atunci le-a putut face singurica iar Stefan, care avea atunci patru ani, a lipit singurel, a si decupat putin dar i s-a parut destul de greu si a abandonat repede. Incurajati-va si voi copiii sa isi confectioneze singuri martisoarele, astfel veti petreceti timp pretios impreuna, isi vor dezvolta motricitatea fina, si cu siguranta placerea de a le oferi va fi cu atat mai mare! Totodata incurajati-i sa se ajute reciproc, munca in echipa poate avea multiple beneficii.
Materiale necesare:
hartie cartonata colorata
pansa de sac
foarfec obisnuit
foarfec cu model
pom-pom-uri colorate
aracet
pensula
capsator
ata de martisor
Mod de realizare:
Mai intai vom decupa patrate cu latura de circa 7 cm din hartie cartonata, cu ajutorul unui foarfec cu model.
Cu foarfecul simplu decupam patrate din panza de sac si tragem firele de pe margini ca sa arate mai frumos.
In mijlocul patratului din hartie cu ajutorul unei pensule punem putin aracet.
Lipim apoi panza de sac.
Concentrare maxima si munca in echipa, Stefan punea aracetul si Alexandra aseza panza de sac.
Cu ajutor unei pensule punem putin aracet pe pom-pom si ii lipim pe panza de sac astfel incat sa formam o floricica.
Le lasam deoparte ca sa se usuce aracetul.
Cu ajutorul unui capsator vom capsa ata de martisor intr-un colt al panzei de sac. Daca doriti uteti cumpara din comert pungute speciale pentru martisoare din comert, in acest caz insa va trebui sa aveti grija de la inceput sa decupati cartoanele la dimensiunea potrivita.
Martisoarele noastre sunt gata, numai bune de oferit.